luni

Republika del sol









*** In lumea gagicilor minore si a bostorogilor perversi ***


Moama, nu stiu ce cale indaratnica m-a adus, ca am poposit usor, usor, pe meleagurile virginitatii mele. Adica la mama acasa. Si cum coana nu mai fuse de vreun an jumate, a holbat ochii numa la schimbosenii.
Purtata de valul uimirii, pe bulevard, cu gatu sucit la 90 de grade, am regretat enorm ca n-aveam un carnetel la mine sa notez degraba schimbarile masive care se pot petrece in orasul pasului scurt si al scuipatului de la un capat pana la celalalt. Noh, in astfel de orase in care de regula nu se intampla nimic, mirarea ce mi-a fost e ca nu numai peisajele naturaliste au fost betonate indeajuns, dar si creierele oamenilor au fost scurtate pe de-a-ntregul. :))

Cum mergea coana cu gentuta pe umar si visatoare, privind bancile pe care s-a pupat intaia oara, noh, aude un claxon care pare ca-i fusese adresat :)) Intorcand capu, vazui un mertan negru, cu geamurile fumurii, lasandu-si usor unul pentru a-si face aparatia misteriosul personaj. Asteptam curioasa, carui mare gagicar spurcat sa-i intorc un cap si-o vorba, ca e plina republika de astfel de manelosenii.

 Noh, uimirea fuse de medalie. Pai amazoana incordata, asteptand sa scuipe foc, a sfarsit intr-o mare de rasete, ce rasunau pe intregul pod impreuna cu sughitul sau babalicesc. Cine-mi aparu intr-o umire? Apai maica, la noi in oras, nici cersetorii nu mai sunt ce-au fost vreodata. Tiganciile acu nu iti mai ghicesc pe strada scaldandu-si talpa lor goala in scuipatul prea scumpului lor sot, acu, plimba fundu cu mertanu, si ca niste doamne, te indeamna frumos, hai gagico sa-ti ghicesc, si nici nu te opresc din drum, mertanu se tine scai dupa tine, atata timp cat platesti. :))
Si-asta fu doar inceputu. Pe centru, il recunosti pe bunicul colegului de banca, care tot acadele vrea sa iti ofere, intr-o  privire duioasa, de hai ca mi-am luat pensia, muscandu-si senzual buzele lui incretite : ))   
Mai mergi putin si vezi statuia hippiotului –cocalar care isi arata abdomenul lui homosexual, privesti cu regret ca asfaltul care ti-a gaurit candva capul lasandu-te cu traumatisme, a fost inlocuit cu bolovani aparte, pe care te bucuri ca inca nu i-ai cunoscut mai indeaproape.
Mai mergi putin si privesti poarta marelui tau liceu, unde candva te astepta gagicu cu flori si un zambet idiot, care acum este un mare santier, exact ca si exul. Dupa colt, unde candva era Gladiola, locul de veci al chiulangiilor, iubita grota a tuturor eleviilor, acu e nu stiu ce pub simandicos, in care cred ca acu se ascund profesorii :))

Mi-e teama ce o sa mai apara peste alti 2-3 ani. Asa cum peste fosta mea scoala generala a mai crescut un etaj, iar gradinita de peste drum este loc de formare pentru adulti, parcul s-a facut mall, iar nucul cel batran - autostrada, poate candva o sa gasesc si eu casa mamei, vreun palat :))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu